Liviu Dragnea și-ar putea afla azi sentința! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, joi (21 iunie), o primă decizie în dosarul DGASPC Teleorman. În acest dosar, liderul PSD a fost judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, în legătură cu angajarea la DGASPC Teleorman a două persoane, care de fapt lucrau pentru organizaţia PSD.
Pronunţarea sentinţei în acest dosar a fost amânată de mai multe ori, ultima dată fiind pe 8 iunie, când judecătorii au motivat că au nevoie de timp pentru a studia concluzii scrise depuse de o parte dintre inculpaţi.
La ultimul termen al procesului din 15 mai, procurorul de şedinţă a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual, potrivit stirileprotv.ro.